';
Image module
Image module

Adresa: Strada Drumetului, nr. 2A, sector 3, Bucuresti
E-mail: info@cpe.ro
Tel: 0314 273 499 / 0723 221 196
Fax: 0314 273 498

Calatoria fetelor in literatura

Calatoria fetelor in literatura

Program de promovare a culturii scrise pentru adolescentele din mediul rural

CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate are placerea de a invita scolile din mediul rural din judetele Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ilfov si Teleorman sa se inscrie in proiectul ”Calatoria fetelor in literatura”, proiect care isi propune sa ofere adolescentelor din mediul rural educatie culturala care sa sustina dezvoltarea lor ca public pentru cultura scrisa si dezvoltarea lor personala. In acest sens, proiectul imbina creativ literatura, scriitura personala si mecanismele psihologice si emotionale, oferind contexte de invatare si dezvoltare personala, prin intermediul unor metode si instrumente interactive si inovatoare. Aceste metode au scopul sa le ajute pe adolescente sa se cunoasca mai bine, sa descopere si sa valorizeze creatiile literare ale personalitatilor feminine din trecut si prezent, avand astfel acces la modele feminine valoroase.

De ce ne adresam adolescentelor din mediul rural?

Accesul la cultura si lectura e mult mai scazut in mediul rural, multe scoli nu au biblioteci, iar resursele limitate nu permit cumpararea de carti. Testul PISA din 2015 a concluzionat ca aproximativ 42% dintre elevii romani de 15 ani nu inteleg un text citit. Nici spatiile culturale nu sunt deschise adolescentilor din rural: resursele disponibile lor pentru a se deplasa catre institutii culturale din orase sunt inexistente, iar la nivel local adesea nu exista optiuni. Strategia pentru cultura 2016-2022 subliniaza faptul ca concentrarea ofertei culturale in urban intretine deteriorarea infrastructurii culturale din rural, iar Barometrele de Consum Cultural din 2014 si din anii ulteriori arata legatura dintre aceasta si consumul cultural, lipsa ei din sate determinand consum scazut de cultura. In plus, adolescentele din rural au in mai mica masura acces la modele feminine cu realizari remarcabile, inclusiv sau poate in special in ceea ce priveste domeniul cultural.

Insa interesul adolescentelor din mediul rural pentru cultura scrisa exista. In 2017 si 2019 CPE a desfasurat doua proiecte co-finantate de AFCN (”Scrie povestea ta” – 2017, pentru adolescente din Bucuresti si ”Fetele – cititoare si scriitoare” – 2019, pentru adolescente din mediul rural). Calatoria impreuna cu acestea a stimulat placerea pentru citit si scris, dar si descoperirea propriei persoane intr-o lumina noua, cu noi capacitati, motivatii si dorinte.

Ce ne propunem?

-Realizarea unui program de promovare a culturii scrise si a scriiturii personale, dezvoltat pentru adolescentele din mediul rural – “Calatoria fetelor in literatura”

-Implicarea in proiect a 8 scoli din 8 comunitati rurale din 5 judete (Calarasi, Dambovita, Ilfov, Giurgiu, Teleorman)

-Participarea a 120 de adolescente cu varste cuprinse intre 11 si 15 ani la atelierele organizate in cadrul programului (cate aproximativ 15 adolescente din fiecare scoala selectata)

-Organizarea a 8 ateliere de doua zile in cadrul programului “Calatoria fetelor in literatura” (cate 1 atelier pentru fiecare scoala partenera, pe parcursul a doua zile)

-Organizarea competitiilor ”Cea mai tare cititoare” si ”Cea mai tare scriitoare” pentru adolescente, jurizate de scriitoare

-Organizarea Festivalului “Calatoria fetelor in literatura”, cu participarea celor 120 de adolescente implicate in proiect si a 24 de profesori, in special profesori de limba si literatura romana din scolile participante (Festivalul presupune intalniri cu scriitoare contemporane, participarea la dezbateri literare, ateliere de scris, premierea castigatoarelor concursurilor etc.)

Ce impact poate avea un astfel de program la nivelul adolescentelor implicate?

In 2019, CPE a implementat un program asemanator, ”Fetele – cititoare si scriitoare”, pentru 120 de adolescente din mediul rural. Oferim, in continuare, posibilitatea de a parcurge numai cateva dintre evaluarile adolescentelor participante, transmise echipei de proiect dupa incheierea activitatilor.

”Am descoperit despre mine ca pot citi si vorbi in public fara sa ma incurc.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Iancu Rosetti, Roseti, Calarasi)

”Am descoperit ca am curaj si ca pot avea incredere in cei de langa mine si ca ei pot avea incredere in mine, chiar daca nu ne cunoastem.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Iancu Rosetti, Roseti, Calarasi)

”Am descoperit ca, desi nu imi place sa vorbesc in public, atunci cand citesc ce am scris parca toate emotiile dispar.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Iancu Rosetti, Roseti, Calarasi)

”Creativitatea e acolo, inauntru, trebuie doar sa stii cum sa o chemi afara.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1 , 1 Decembrie, Ilfov)

”Am descoperit ca pot scrie chiar si atunci cand am impresia ca am ramas in pana de idei.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, 1 Decembrie, Ilfov)

”Am descoperit despre mine ca imi pot exprima foarte bine sentimentele in scris.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, 1 Decembrie, Ilfov)

”Eu m-am descoperit pe mine insami.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 2, Tanganu, Cernica, Ilfov)

Am descoperit ca stiu multe lucruri.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 2, Tanganu, Cernica, Ilfov)

”Iau totul cu mine. Am descoperit ca imi place sa citesc, sa scriu si ca am imaginatie.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 2, Tanganu, Cernica, Ilfov)

”Am descoperit ca pot scrie povestiri foarte interesante.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 2, Tanganu, Cernica, Ilfov)

”Iau amintirile frumoase si am descoperit ca imi place sa scriu. Si cat de mult imi plac cartile.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Ghimpati, Giurgiu)

”Am descoperit cat de mult imi place sa scriu povestiri, punandu-mi imaginatia la incercare.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Ghimpati, Giurgiu)

”Sunt destul de buna la a scrie o povestire care implica actiune.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Ghimpati, Giurgiu)

”Pot sa fiu creativa chiar si cand imi e somn.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Ghimpati, Giurgiu)

”Am descoperit ca ma regasesc in cartile pe care le citesc.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1,  Mirsa, Giurgiu)

”Am descoperit despre mine ca pot mult, mult mai mult.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1,  Mirsa, Giurgiu)

”Iau cu mine multa bucurie. Am descoperit ca imi place sa citesc carti noi.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1,  Mirsa, Giurgiu)

”Am descoperit ca sunt mai mult decat am aratat vreodata.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu, Ghermanesti, Snagov, Ilfov)

”Am descoperit ca exista si poezii care nu rimeaza.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu, Ghermanesti, Snagov, Ilfov)

”Mi-a revenit inspiratia si m-am inteles mai bine in functie de cartile pe care le aleg.”  (adolescenta, Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu, Ghermanesti, Snagov, Ilfov)

”Am descoperit ca pot intelege foarte multe lucruri despre un text pornind de la o introducere banala.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu, Ghermanesti, Snagov, Ilfov)

”Am descoperit ca pot sa vorbesc in fata altora si ca nu imi mai este rusine de asta.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu, Ghermanesti, Snagov, Ilfov)

”Am descoperit ca pot sa manevrez orice subiect si sa-l transform intr-o super poveste.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu, Ghermanesti, Snagov, Ilfov)

”Am descoperit mai multe despre mine si despre cat de multe poate face o adolescenta.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Gaiseni, Giurgiu)

”Am descoperit ca sunt buna la alegerea cuvintelor potrivite.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Gaiseni, Giurgiu)

”Am descoperit ca sunt foarte atrasa de scrisul povestilor, mai ales literatura pentru copii.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Gaiseni, Giurgiu)

”Am descoperit ca sunt mai puternica decat eram.” (adolescenta, Scoala Gimnaziala nr. 1, Gaiseni, Giurgiu)

”Am descoperit ca scrisul si cititul te pot indruma spre lucruri mari.” (adolescenta, Liceul Tehnologic Matei Basarab, Minastirea, Calarasi)

”Iau cu mine momentele care mi-au pus la proba imaginatia si creativitatea.” (adolescenta, Liceul Tehnologic Matei Basarab, Minastirea, Calarasi)

”Descoperirea despre mine care m-a uimit a fost ca imi place sa imi arat sentimentele generate de literatura, ca nu am emotii cand o fac, desi de-a lungul timpului m-am ferit, crezand ca lumea nu va impartasi aceleasi idei.”  (adolescenta, Liceul Tehnologic Matei Basarab, Minastirea, Calarasi)

”Ca urmare a acestor ateliere iau cu mine o servieta plina de cunostinte, de suflete bune, blande, de amintiri. Am descoperit ca sunt mult mai mult decat ceea ce arat si ca pot avea mai multa incredere in mine si ma pot baza pe o cariera in domeniul literar.” (adolescenta, Liceul Tehnologic Matei Basarab, Minastirea, Calarasi)

Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitea beneficiarului finantarii.

 

Comments
Share
Silvia Burcea